Preţurile proprietăţilor imobiliare din Spania au crescut din nou în luna octombrie

Conform raportului companiei Tinsa preţurile proprietăţilor imobiliare din Spania au crescut în luna octombrie 2018 cu 5,3 % faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Au fost monitorizate preţurile din cinci categorii zonale – capitalele provinciilor şi oraşele mari, zonele metropolitane, litoralul Mării Mediteraneene Insulele Baleare şi Insulele Canare – preţurile au crescut în toate aceste zone.

Cea mai mare creştere de preţuri, de 8,5 %, s-a înregistrat în capitalele de provincii şi în oraşele mari. Şi pe litoralul Mării Mediteraneene s-a înregistrat o creştere semnificativă, de 6 %. În această zonă intră şi Costa del Sol, unde există o mulţime de proiecte de lux aflate chiar pe malul mării şi care oferă spre vânzare apartamente şi vile. Un astfel de proiect este construit de un dezvoltator din Cehia. Este vorba despre un proiect de apartamente moderne, aflat la 500 de metri de plajă.

De câteva luni, procentul creşterii preţurilor imobilelor de pe Costa del Sol se apropie de media naţională, indicând durabilitatea acestei creşteri. Acest lucru înseamnă că, luând în considerare preţurile imobilelor de aici, ne putem face o imagine despre piaţa imobiliară din Spania, pe ansamblu.

Preţurile medii ale imobilelor din Spania sunt în prezent cu 13,1 % mai mari decât cea mai mică valoare înregistrată. În acelaşi timp, încă sunt cu 35,1 % mai mici decât în urmă cu zece ani, când s-a atins maximum, fiind însă loc pentru o altă creştere.

Modificarea de la an la an a preţurilor imobilelor din Spania, în ultimele 12 luni

Termen 11/17 12/17 1/18 2/18 3/18 4/18 5/18 6/18 7/18 8/18 9/18 10/18
Total Spania 4,30% 4,00% 4,50% 3,60% 4,50% 3,60% 5,40% 4,20% 4,30% 5,60% 4,80% 5,30%
Capitalele provinciilor şi oraşele mari 6,40% 5,90% 7,50% 5,10% 5,90% 6,80% 8,70% 6,80% 7,60% 9,80% 7,30% 8,50%
Zonele metropolitane 3,20% 1,30% 3,70% 3,20% 3,90% 1,50% 5,70% 5,40% 4,60% 2,40% 4,00% 3,80%
Litoralul Mării Mediteraneene 0,90% 1,10% 5,70% 3,00% 4,40% 0,40% 0,30% 3,00% 2,10% 4,80% 4,70% 6,00%
Insulele Baleare şi Insulele Canare 5,10% 6,80% 3,80% 4,10% 6,80% -2,30% 5,60% 2,00% 3,40% 9,20% 3,90% 4,50%
Alte regiuni 2,30% 2,60% -0,40% 0,90% 1,10% 3,30% 1,10% 0,10% -0,50% -0,40% 0,90% 0,90%


Sursă: Tinsa

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu:
Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu: