Imobiliare de golf

Imobiliarele de golf reprezintă o sub-grupă imobiliară specifică în care persoanele străine interesate îşi pot investi capitalul.

Dacă vorbim despre imobilele lângă terenurile de golf este mai mult ca sigur că acestea se află în cadrul unor aşa-zise resorturi (sau comunităţi) de golf. Este vorba despre proiecte mari de dezvoltare, al căror punct central îl reprezintă terenul de golf construit, utilat corespunzător, în împrejurimea căruia sunt construite imobile rezidenţiale dar şi comerciale. Există proiecte de diferite amplori – de la resorturile mici, cu câteva zeci de obiective locuibile, până la proiecte megalomane cu mii de unităţi, cu hoteluri de cinci stele, shopping-centre, spitale, servicii complete ş.a. Aceste resorturi mai mari funcţionează deja ca centre total sau parţial autonome.

Construirea de resorturi de recreere pentru golf este un fenomen obişnuit în principal în regiunile turistice renumite – cel mai bine în zonele cu climă caldă şi, chiar mai bine, în apropierea mării. Dezvoltatorii se concentrează în principal asupra ofertelor de imobile pentru o a doua locuinţă, dar sunt şi multe cazuri în care oamenii locuiesc în resort în marea parte sau pe toată durata anului. Apar continuu şi comunităţi cu terenuri de golf la periferia oraşelor şi aglomeraţiilor mari, ce oferă spaţii de locuit pe toată durata anului persoanelor care „fug” din oraş.

Oferta de imobile

Persoana interesată de achiziţionarea unui imobil într-un resort de golf are la dispoziţie mai multe posibilităţi de cum şi în ce să investească. Majoritatea resorturilor standard oferă spre vânzare apartamente tipizate, bungalouri, case în serie şi independente şi imobile de lux şi exclusive. Având în vedere mărimea acestor proiecte, un fenomen destul de frecvent îl reprezintă construcţia imobilelor în mai multe faze. Dezvoltatorii încearcă ca aceste faze următoare să nu-i deranjeze pe actualii proprietari de imobile. Resorturile oferă şi terenuri de construcţii pe care proprietarul îşi poate construi individual vila proiectată sau îşi poate alege un proiect corespunzător din catalogul firmelor de construcţii colaboratoare.

Preţul imobilului depinde în mare măsură de locaţia şi de calitatea resortului. În cazul resorturilor mai mici şi mai ieftine, preţurile sunt identice cu preţurile imobilelor standard „non-golf” din locaţia dată. În general, preţurile apartamentelor încep de la cca. 120.000 EUR, preţurile caselor în serie de la cca. 180.000 EUR şi preţurile caselor independente de la cca. 280.000 EUR. Cu cât resorturile sunt mai autonome şi susţinute de marketing, cu atât sunt mai puţin dependente de preţurile imobilelor din locaţia dată, creându-şi astfel propriul nivel de preţ, aşa cum se întâmplă, în principal, în cazul resorturilor de calitate şi scumpe. Preţurile „de la“ sunt configurate în aşa fel încât să corespundă calităţii şi prestigiului resortului. Practic, nu există limite superioare.

Ce oferă resorturile de golf

Resorturile de golf diferă între ele prin nivelul de dotări şi servicii oferite locuitorilor lor. Unele comunităţi reprezintă o exemplificare perfectă a luxului, în fiecare detaliu, fiind destinate exclusiv milionarilor în dolari. Şi în Europa există câteva resorturi de lux, însă vom găsi aici şi multe resorturi din categorii mai inferioare, care din punct de vedere al preţului nu se abat de la nivelele locale ale preţurilor imobilelor.

În afara imobilelor de locuit, fiecare resort încearcă să ofere locuitorilor săi şi utilităţile necesare. De obicei în resorturi se află restaurante, baruri, magazine cu mărfuri de consum (de ex. cu îmbrăcăminte, cu echipament de golf ş.a.); pentru dame există servicii de coafură, saloane de cosmetică, wellnes ş.a. Destul de frecvent din resorturi fac parte, sau se află în apropierea lor, hoteluri de calitate ale căror servicii pot fi utilizate de proprietarii de imobile. În resorturi se găsesc şi servicii medicale, de securitate şi de mentenanţă, care au grijă de spaţiile comune şi care îi ajută pe proprietarii de imobile în caz de nevoie. În primul rând resorturile prestigioase merg cu oferta de servicii şi mai departe oferind locatarilor lor bogate programe culturale, sportive şi sociale, organizând turnee de golf şi de tenis, expoziţii sau concerte la care participă celebrităţi şi VIP-uri locale sau din străinătate.

Locaţii

Există multe locaţii în care se construiesc resorturi de golf şi de recreere cu posibilităţi de achiziţionare a imobilelor. În Europa, cele mai multe proiecte se realizează în Spania şi Portugalia. Bineînţeles că acest lucru este dat de locaţia favorabilă şi de climă, dar şi de interesul faţă de investiţiile pe termen lung în imobilele de recreere din zonă. Menţionăm spre exemplificare câteva locaţii selectate:

Spania

Spania este raiul imobilelor de golf. În ultimii ani au apărut aici multe proiecte, oferta fiind foarte vastă – de la proiecte standard până la cele de lux, permanent construindu-se alte proiecte. Dezvoltatorii încearcă să identifice noii locaţii pentru construcţii. Investitorii individuali români sunt interesaţi în primul rând de proiectele aflate în apropierea mării – în acest sens, Spania având avantajul unui litoral lung. S-a iniţiat însă şi construirea unor resorturi aflate mai departe de mare, care-şi propun să ofere locuitorilor lor linişte, spaţii de locuinţă şi servicii de calitate, precum şi cele mai bune condiţii de golf. Partea de sud a Spaniei este regiunea cea mai preferată.

Numai în Andaluzia se construiesc în momentul de faţă mai mult de 60 de terenuri de golf, din care 30 sunt pe coasta mării Costa del Sol (uneori denumită şi Costa del Golf). Preţurile „de la“ pentru imobilele de golf de pe Costa del Sol, în principal în zonele renumite, cum este Marbella, depăşesc media menţionată mai sus. Însă dezvoltatorii construiesc activ şi în regiuni mai ieftine, cum ar fi Costa de la Luz sau Costa Cálida. Insulele Canare, ca Fuertventura, oferă şi ele imobile de golf, preţurile fiind comparabile cu cele de pe continent. Pe de altă parte, preţurile din Mallorca sau Ibiza sunt mai mari. Pentru mai multe informaţii vizitaţi paginile noastre specializate în imobiliare în Spania.

Portugalia

Dacă am desemnat Spania ca pe un rai al golfului, am ofensat puţin Portugalia. Regiunea de sud a Portugaliei – Algarve - reprezintă tărâmul făgăduinţei în ceea ce priveşte golful. Au apărut aici mai multe proiecte de resorturi de golf, unele dintre ele chiar pe litoral. Astfel, fericiţii proprietarii de imobile pot vedea de pe fereastră atât la green, cât şi la mare. Preţurile imobilelor de golf sunt asemănătoare cu cele din Spania.

Florida

SUA sunt de fapt „mama” aşa-ziselor imobile de golf şi în general a locuirii în resorturi sau în comunităţi. Florida este centrul imobilelor de golf. Proiecte de golf foarte interesante şi de calitate se construiesc şi în Carolina de Sud şi de Nord şi bineînţeles în California – de fapt, comunităţi de golf apar în împrejurimile fiecărui oraş mai mare din SUA.

Insulele Caraibe

Datorită climei lor favorabile pe toată durata anului, Insulele Caraibe reprezintă o destinaţie ideală pentru pasionaţii de golf. Dezvoltatorii construiesc resorturi de golf aproape pe fiecare insulă mai mare. Aceste proiecte sunt cu precădere de cea mai bună calitate sau de lux. Dar se găsesc aici şi proiecte standard de golf la preţuri favorabile, de multe ori mai avantajoase decât în Europa.

Alte locaţii

Există multe locaţii cu imobile de golf. Putem menţiona, de ex. Franţa sau Italia, chiar dacă comunităţile de golf din aceste ţări sunt mai puţin frecvente decât, să zicem, în  Spania. Se construieşte activ şi în apropierea terenurilor de golf din Cipru. Destul de interesantă poate fi locuirea în apropierea terenurilor de golf din Austria, în principal dacă acestea se află în apropierea unei staţiuni bune de schi. Exemple pot fi Kitzbuhel, Kaprun/Zell am See sau Schladming. Însă, în cazul Austriei nu este vorba despre resorturi de recreere cu circuit închis, ci mai degrabă despre construcţii rezidenţiale de amploare mai mică.

Achiziţionarea şi posedarea imobilelor

Achiziţionarea imobilelor de golf este complet identică cu achiziţionarea unui imobil standard. Acest lucru înseamnă că întreg procesul este guvernat de legile şi condiţiile valabile în ţara în cauză. Însă dezvoltatorii, în colaborare cu vânzătorii de imobile de golf, pot oferi investitorilor o serie de servicii şi avantaje, cum ar fi acordarea de credite ipotecare, rezervarea neobligatorie a imobilului, asigurarea vizitei la locul de construcţie ş.a. Agenţiile imobiliare specializate, care vând aceste proiecte, asigură procesul complet de achiziţie la cheie.

În majoritatea cazurilor este vorba despre achiziţionarea unor proiecte noi, respectiv în fază de construcţie sau chiar înainte de începerea construcţiei. De aici rezultă că preţul de achiziţie se achită în rate, în funcţie de etapele de construcţie. Standard, clientul îşi rezervă imobilul plătind un depozit rambursabil în valoare de cca. 3000 EUR. De regulă, prima rată din preţul de achiziţie este de cca. 30% din preţul de achiziţie, însă în multe cazuri poate fi vorba despre sume mult mai mici, de ex. numai cca. 15.000 EUR.

Avantajul posedării unui imobil într-un resort de golf îl reprezintă faptul că firma care administrează resortul oferă de regulă proprietarilor servicii complexe legate de posedarea şi administrarea proprietăţii. Proprietarul imobilului devine membru ale asociaţiei proprietarilor de imobile (uneori se numeşte clubul proprietarilor, dar de fapt acest lucru nu schimbă cu nimic din semnificaţie). Proprietarul beneficiază de serviciile necesare în schimbul unei taxe pauşale periodice. Valoarea acestei taxei se stabileşte individual în fiecare resort, dar diferă şi de la un imobil la altul în cadrul aceluiaşi resort. De exemplu, dacă este vorba despre un apartament într-un resort standard european, taxele lunare sunt de cca. 120 EUR. Această taxă include administrarea clădirii şi a spațiilor comune, întreținerea grădinilor, a piscinelor, paza, transportul gunoiului menajer ş.a. În afara acestei taxe proprietarul plăteşte suplimentar costul energiilor în baza consumului efectiv.

Având în vedere că destul de des resorturile îşi coordonează singure turismul proprie de golf, multe dintre ele sunt capabile să închirieze avantajos imobilul cu scopul de a obţine profit din chiria ulterioară, în cazul în care proprietarii de imobile sunt interesaţi. Aceste profituri pot fi destul de interesante dacă se ţine cont de faptul că resorturile de golf se află în zone cu sezon estival prelungit (a se înţelege: cu sezon lung oportun pentru închiriere).

Golf

Majoritatea celor interesaţi de achiziţionarea unui imobil lângă un teren de golf, sunt interesaţi în primul rând de condiţiile de golf din resort. (Pe de altă parte trebuie menţionat că imobilele de golf sunt achiziţionate şi de către persoane care nu joacă golf.)

Calitatea terenurilor de golf este unul dintre semnele calităţii resortului. Resorturile de lux solicită ca proiectarea terenurilor de golf să fie făcută de către jucători legendari de golf, cum ar fi Jack Nicklaus, Arnold Palmer sau Nick Faldo. Dar şi resorturile standard pot oferi condiţii foarte bune, chiar excelente, de golf. Două sau chiar trei terenuri de golf unul lângă altul nu reprezintă o excepţie.

Proprietarul imobilului are două posibilităţi de utilizare a terenului de golf:

a) Calitatea de membru pe termen lung

Proprietarul are dreptul de a cumpăra cu reducere de preţ calitatea de membru pe termen lung, în condiţii avantajoase – pentru sine sau pentru întreaga familie. În cadrul calităţii de membru are dreptul la alte avantaje şi bonificări corespunzătoare. Reducerea de preţ la calitatea de membru a proprietarului de imobil dintr-un resort poate fi şi de câteva zeci de procente. Pentru cumpărătorii de imobile scumpe şi luxoase calitatea de membru în club poate fi dobândită gratuit. Spre exemplificare: într-un anumit resort de golf din Spania, calitatea bonificată de membru al clubului de golf pentru întreaga familie a proprietarului unui imobil costă 17.000 EUR pe 25 ani. În cazul în care terenurile de nu sunt încă finalizate se poate plăti treptat – de ex. rezervare 30% şi restul după terminarea terenului.

b) Reducere de preţ la Green fee

În cazul în care proprietarul nu cumpără proprietatea de membru are dreptul la reducere de preţ la green fee pentru fiecare joc (de obicei această reducere de preţ este în jur de cca. 20 până la 30%).

În încheiere

Imobilele de golf reprezintă şi vor reprezentă în permanent posibilităţi foarte atractive pentru investitorii străini  – nu numai din punct de vedere ale întrebuinţării imobilului, dar şi din punct de vedere al plasării de capital. Este suficient să vă alegeţi numai resortul de golf corect.

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu:
Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu: